Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătorită la CC Plopana

Prima pagină » Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătorită la CC Plopana
Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătorită la CC Plopana

Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, sărbătorită la CC Plopana

În data de 21 mai 2026, la Monumentul eroilor din centrul comunei Plopana, elevi și preșcolari ai Școlii Gimnaziale Plopana și beneficiari ai proiectului Asigur au participat la un emoționant program artistic dedicat Zilei Eroilor.Copiii au recitat poezii și au interpretat cântece, în memoria celor care și-au jertfit viața pentru libertatea, demnitatea poporului român și păstrarea credințelor strămoșești.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă oficiată de preot profesor Bogdan Hărăbor,urmată de alocuțiunile susținute de primarul comunei, domnul Tătaru Vasile și directorul școlii,profesor Paic Gheorghe.Deși vremea a fost neprietenoasă cu activitățile în aer liber, manifestarea s-a desfășurat într-o atmosferă de respect și recunoștință, în cadrul centrului comunitar derulându-se mai multe ateliere interactive.

Tânăra generație trebuie să păstreze vie memoria eroilor căzuți pe câmpurile de luptă, în lagăre, în închisori și în deportări,luând exemplu de curaj, credință și dragoste de țară, de la cei care s-au sacrificat pentru viitorul nostru.