În data de 8.07.2025, specialiști ai Directiei Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău au organizat la centrul comunitar Valea Seacă un atelier de lucru având ca scop creșterea capacității de prevenție privind situațiile de violență în familie și implementarea unui mecanism eficient de semnalare, intervenție și monitorizare a cazurilor, către serviciile responsabile.
Discuțiile au urmărit totodată și evaluarea provocărilor existente, identificarea soluțiilor necesare și formularea unor recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legislativ actual.
Aceste întâlniri vor avea loc periodic și vor avea rolul de a identifica provocările și blocajele întâmpinate de instituțiile responsabile și de a asigura o colaborare eficientă între autorități, parteneri și societatea civilă.


