Am încheiat săptămâna trecută cu o excursie pe care colegii din Centrul Comunitar Ștefan cel Mare, au organizat-o în județul Bacău. Copiii noștri au pornit astfel într-o aventură în adâncurile unui oraș ascuns la Salina Târgu Ocna-Mina Trotuș.
Un autobuz i-a condus spre inima pământului spre acest obiectiv turistic care a fost precum ”sarea în bucate”- oferindu-le momente unice, aventură, cunoaștere și sănătate.
Pentru cei mici a fost distractiv, pentru că s-au jucat în spațiile amenajate pentru jocuri, dar și educativ pentru că au aflat informații noi despre obiectivele turistice din țara noastră. Au aflat că această salină se află la o adâncime de 240 metri și exploatată încă din timpul domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare.
De asemenea, au rămas fascinați de faptul că în inima masivului de sare, au descoperit prima biserica ortodoxă subterană din Europa realizată integral din sare.