Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, în calitate de promotor proiect, (dezvoltat în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea și Centrul de Politici și Servicii de Sănătate București) va organiza, în data de 26 martie 2024, Conferința de închidere a proiectului ASIGUR.
Demarat în aprilie 2021 și cu termen de finalizare la 31 martie 2024, am parcurs un drum presărat cu mari provocări, dar și cu satisfacții, am învățat lecții valoroase de la copiii, tinerii și adulții cu dizabilități pe care i-am sprijinit și am creat, împreună, modele ce pot fi replicate și în alte comunități din cele două județe.
În cele 11 centre comunitare înființate cu sprijinul autorităților publice locale din: com.Valea Seacă, com.Plopana, com.Mănăstirea Cașin, com.Ștefan cel Mare, com.Faraoani, com.Berești Bistrița, com.Filipeni, com. Palanca, com.Podu Turcului (județul Bacău) și com. Gugești și oraș Odobești (județul Vrancea) am reușit să ajutăm un număr de 1809 copii, tineri, adulți cu dizabilități și familiile acestora, să fie mai siguri pe șansele lor de integrare în viața socială, mai sănătoși și mai independenți, aceștia participând la sesiuni de educație parentală, întâlniri de evaluare, informare și consiliere psiho-socială, programe de intervenție psihologică, logopedică și de kinetoterapie, ateliere tematice și grupuri de sprijin. Un accent deosebit a fost acordat identificării problemelor medicale, constând în: efectuare analize medicale, investigații de specialitate, participare la activități de educație pentru sănătate și de prevenție a bolilor cu incidență mare a mortalității.
Împlicarea directă și suportul celor 50 de UAT-uri partenere, în toate activitățile de implementare derulate au făcut ca munca celor 113 profesioniști (coordonatori locali, asistenți sociali, mediatori și lucrători comunitari, responsabili din echipa de management) să se transforme în progrese considerabile în comunitățile din cele două județe, rezumate astfel: am dezvoltat un parteneriat public-privat eficient, am creat servicii sociale de tip integrat, acoperind domenii precum: sănătatea, educația, îngrijirea socio-medicală și psihologică.
Feedback-ul pozitiv primit de la copiii, tinerii și adulții noștri ne confirmă impactul cert, obținut în îmbunătățirea calității vieții lor.
Transmitem recunoștința noastră, persoanelor aflate în dificultate din cadrul proiectului, profesioniștilor, voluntarilor și tuturor instituțiilor implicate.
Proiectul a beneficiat de un grant în valoare de 2,439.510.45 euro (11.673,057.52 lei), oferit de Norvegia, prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului ”Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”