Educația alimentară este cea care poate să asigure un minim de cunoștințe alimentare fiecărei grupe de populație, astfel încât să contribuie la reducerea numărului de îmbolnăviri și asigurarea unor generații tinere cu o sănătate fizică & psihică bună.
În acest sens, la Centrul Comunitar Plopana dezvoltăm o serie de programe educaționale, destinate copiilor dar și părinților, privind rolul educației alimentare timpurii, care are un impact esențial asupra longevității viitorului adult.
Scopul #ASIGUR este acela de a învăţa copiii despre o alimentaţie corectă și un stil de viață sănătos, prin intermediul fişelor, jocurilor şi poeziilor. De asemenea, îi încurajăm să-şi analizeze propria alimentaţie, făcând o comparație între regulile alimentare sugerate de specialiștii noștri şi mâncarea lor de zi cu zi.